;; despre momeli urbane (1)

Scurt tratat de estetică bine țintită, la McDonald’s Romană

♥ Mi-am neglijat una dintre sursele capitaliste de cafea și am plătit scump: în loc să dobândesc cele două căni turcoaz și roz, m-am ales cu două galbene. Campania a fost lansată la începutul lunii (https://mcdonalds.ro/im-lovin-it/mccafe-cani-de-colectie), însă eu m-am trezit la spartul târgului și, deși mi s-a comunicat, săptămâna trecută, că în aceasta va fi disponibil un alt model… dimineață, la Unirii, mai era disponibil doar cel galben. TOT CEL GALBEN.

Șoc și groază. Mă abonez la newsletter. Schimbă cineva căni de la Mac?!

(c) Pagina Facebook Narcoffee

♥♥♥ Ei, la așa ceva chiar mi-aș dori să ajung! Inițial, am văzut evenimentul în varianta sa clujeană, și am vărsat o lacrimă. Apoi, am dat cu nasul și în cel de capitală (https://www.facebook.com/events/320072248826797/) și am dat din coadă. Singura idee este să nu fie un eveniment unic, sau un eșec atât de drastic, încât să le taie tot avântul. Apoi, aștept și cafelele cu alți vajnici protectori ai omenirii, să îi cunoaștem și noi mai bine.

DISCLAIMER: Rubrica aceasta va deveni perpetuă. Numărul de inimioare este între ♥ și ♥♥♥♥♥, denotând viteza bâțâielii cozii proprii la contactul cu evenimentul cu pricina. No judging, am și eu momentele mele de slăbiciune în privința brandurilor.

;; despre vinerea verde

Vinerea care-i urmează celei negre se numește vinerea verde – așa am decis eu. De azi și până luni, 26 noiembrie, puteți cumpăra un abonament anual la MUBI cu 50% reducere. Detalii, aici: https://mubi.com/blackfriday2018

MUBI este o platformă pe care poți viziona filme neașteptate, nu atât de mainstream, selecționate cu mare grijă astfel încât să se potrivească poftelor cinematografice ale oricărui spectator. În fiecare zi se introduce un film nou, care rămâne disponibil 30 de zile. Practic, ai propriul cinematograf la tine acasă, și, cum spun și ei, plătești 15 cenți pe film.

Există și o perioadă trial de 30 de zile, în care poți încerca totul gratuit, să vezi dacă îți place. Săptămâna trecută, am văzut „La casa del Lobo”, un film chilian mai mult decât deosebit, și abia aștept să povestesc despre fiorii de categoria grea pe care mi i-a dat, pe http://filme-carti.ro

Și, înainte să cârcotiți, da, este o postare cât se poate de promoțională, și da, vă voi împuia capul atât cu platforma, cât și cu filmele vizionate, în următorul an (până în octombrie). Până atunci, profitați de vinerea verde: MUBI se vede pe orice dispozitiv (tabletă, telefon, laptop), pe televizoare inteligente, iar filmele pot fi descărcate și offline, în anumite condiții.

Vă mai gândiți mult?